Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și Adrian Sîrbu au fost joi dimineață la Parchetul General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puși din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit Hotnews. Fostul președinte Ion Iliescu, în vârstă de 94 de ani, urma să fie audiat acasă. La mai bine de 30 de ani de la evenimentele în care au fost împușcate 4 persoane, iar alte peste 1.000 au fost rănite, dosarul Mineriadei s-a întors la Parchetul General pentru refacerea de la zero a anchetei. Instanța supremă a invocat lipsa dispoziţiei de începere a urmăririi penale pentru faptele „pretins comise” de Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu şi Mugurel Cristian Florescu, în perioada 11-12 iunie 1990, „sub aspectul nelegalităţii urmăririi penale efectuate în cauză după redeschiderea urmăririi penale în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de crime împotriva umanităţii în varianta normativă a uciderii unor persoane”.
ICCJ a invocat și nulitatea mai multor acte de urmărire penală pe numele celor inculpaţi, constatând nulitatea rechizitoriului întocmit în acest dosar.
Au fost citați la Parchetul General și fostul director SRI Virgil Măgureanu, Miron Cozma, Adrian Sîrbu, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, amiral (rez.) Emil „Cico” Dumitrescu și Cazimir Ionescu.