Românii care lucrează în străinătate pot încheia contracte cu casele judeţene de pensii din raza domiciliului sau reşedinţei în termen de 6 luni de la data intrării în vitoare a legii. Proiectul, pentru care Camera Deputaţilor este for decizional, prevede că plata contribuţiei de asigurări sociale se poate face într-o singură tranşă sau eşalonat – atât prin mandat poştal, cât şi în numerar.
Perioada maximă pentru care poate fi plătită retroactiv contribuţia la fondul de pensii este de 5 ani, dar se pot încheia contracte şi pe perioade mai mici.
„Prin prezenta propunere legislativă, parsoanele interesate pot încheia un contract de asigurare socială până la 31 decembrie 2011 şi pot plăti într-o tranşă sau eşalonat suma respectivă”, se arată în expunerea de motive redactată de iniţiatorii legii.
Contribuţia de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuţiei de asigurări sociale corespunzătoare condiţiilor normale de muncă. Baza lunară de calcul o reprezintă cel puţin valoarea unui salariu minim brut pe ţară, garantat în plată, reglementat de legislaţia în vigoare pentru fiecare din luna/lunile pentru care se solicită asigurarea. Pentru anul 2011, ea nu va fi mai mare de cinci salarii medii brute pe economie, respectiv cinci câştiguri salariale medii brute.
Propunerea legislativă a fost avizată pozitiv şi de Ministerul Muncii şi are ca scop acordarea posibilităţii exercitării dreptului fundamental la pensie, prin includerea persoanelor care nu au avut calitate de asigurat, dar care optează să achite contribuţia de asigurări sociale pentru o anumită perioadă.