În urma cercetărilor desfășurate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției nr. 2 Ploiești, a fost depistat un bărbat bănuit de săvârșirea a două înșelăciuni în municipiul Ploiești.
În fapt, persoana bănuită, în vârstă de 65 de ani, domiciliată în comuna Măgurele, județul Prahova, ar fi promis unui bărbat 250 de litri de motorină cotra sumei de 700 de lei. Sub pretextul că merge să aducă recipientul cu cantitatea de combustibil, acesta a dispărut cu suma de bani înmânată în prealabil de către victimă.
De asemenea, se pare că aceeași persoană ar fi înșelat si pe un alt bărbat cu suma de 390 de lei. În urma publicării unui anunț în care își oferea serviciile de agent de pază, victima a fost contactată de persoana bănuită. Pretinzând că deține o firmă de construcții, acesta din urmă a solicitat suma de bani, reprezentând o parte din contravaloarea echipamentului necesar angajării pe post de agent de pază. După aceea, ca și în situația anterioară, bărbatul a dispărut cu banii.
Acesta a fost reținut de polițiști, instanța de judecată emițând pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Atragem atenția cetățenilor cu privire la precauția de care trebuie să dea dovadă în contactul cu persoanele necunoscute care solicită sume de bani anterior îndeplinirii unor promisiuni.
Pentru siguranța demersurilor în ceea ce privește angajarea, acestea se fac în cadrul procedurilor stabilite de legislația muncii și aplicate de instituțiile abilitate.
De asemenea, recomandăm achiziționarea carburanților de la punctele de lucru autorizate conform legii în acest sens. Implicarea în acte de comerț în afara circuitului legal presupune riscuri în legătură cu proveniența ilicită a carburantului, calitatea acestuia sau chiar … absența lui (vezi cazul de mai sus).