Astazi, polițiștii Biroului de Combatere Furturilor din Locuințe din Ploiești au efectuat 3 percheziții în comuna Dofteana (județul Bacău).
Polițiștii au extins cercetările într-o cauză referitoare la două furturi din locuințe, în care au fost efectuate percheziții la data de 4 mai a.c. și în urma cărora au fost arestate două persoane. Se pare că acestea ar fi participat la comitera a încă două furturi.
În cursul lunii februarie, cei doi arestați, împreună o femeie la domiciliul căreia polițiștii au descins astăzi, ar fi pătruns în două locuințe (din Dărmănești și Târgu Ocna, ambele în județul Bacău). De la aceste locații ar fi sustras bunuri în valoare de 5.000 de lei.
În cadrul acțiunilor de astăzi, polițiștii au ridicat diverse bunuri susceptibile a proveni din activitatea infracțională, respectiv bijuterii, ceasuri, electronice și aparatură medicală.
4 persoane au fost audiate de polițiști.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul luptătorilor S.A.S. prahoveni, în colaborare cu polițiști din cadrul I.P.J. Bacău.
Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.