Un bărbat din Prahova a murit în condiţii suspecte chiar în timp ce era la priveghiul unui prieten. Omul a căzut pe scările casei, iar medicii nu au mai reuşit să-l salveze. Acum poliţiştii trebuie să stabilească cum s-a petrecut nenorocirea.

Bărbatul de 64 de ani, originar din comuna Albeşti-Paleologu (jud Prahova), a stat toată noaptea la căpătâiul unui prieten mort, aşa cum spune tradiţia.

Rudele decedatului spun că dimineaţă omul a vrut să coboare de la etajul 1 al casei, pe scările exterioare. A alunecat şi a căzut de la peste 2 metri înălţime. Din păcate însă, medicii nu au reuşit să-l salveze, iar omul a murit câteva minute mai tarziu, la spital.

Incidentul s-a petrecut într-o casă situată pe strada Moţilor, din cartierul Malu Roşu, din municipiul Ploieşti.

Poliţiştii spun că moartea bărbatului este suspectă. Vor să afle dacă omul s-a lovit la cap după ce a căzut de la înălţime sau dacă, nu cumva, fusese rănit înainte. Totul însă va fi stabilit de legişti.

Mai multe persoane care participau la priveghi au fost audiate deja de poliţişti.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEvenimente
Articolul următorAnunt SC T.C.E. SA PLOIESTI