Ieri., un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploieşti a depistat in zona Mihai Bravu, în jurul orelor 15.20, trei persoane de sex masculin care aveau asupra lor mai multe bagaje voluminoase.
Jandarmii au procedat la legitimarea acestora, iar la controlul corporal sumar și al bagajelor au fost găsite mai multe bunuri, a căror proveniență nu a putut fi justificată.
Acestea au constat în scule electrice precum și accesorii ce pot fi atasate de acestea, țevi metalice și bucăți de tablă.
Întrebaţi cu privire la destinaţia bunurilor sustrase, precum și din verificările efectuate de către jandarmi, a reieşit faptul că persoanele în cauză au sustras obiectele dintr-o societate din zonă unde își desfășurau activitatea, urmând să le transporte cu ajutorul unui autoturism, proprietatea unuia dintre ei.
Cei trei bărbaţi V G. de 34 ani, B. E. de 44 ani şi M.N. de 36 ani au profitat de zona relativ izolată unde se aflau bunurile şi crezând că acest lucru le va asigura reuşita „operaţiunii” au trecut la fapte chiar în miezul zilei.
Planul celor trei a fost stricat însă de jandarmi care i-au luat prin surprindere chiar în momentul în care încărcau materialele în autoturism.
Prejudiciul fost recuperat în totalitate şi înapoiat societății.
În cauză au fost întocmite documente de constatare sub aspectul săvârşirii unei fapte susceptibile infracţiunii de furt iar cei trei impreuna cu actele de constatare au fost predaţi Secției 4 poliție pentru continuarea cercetărilor.