În data de 21.03.2011, în nr. 6217 al “Ziarului Prahova” pe prima pagină, a fost publicat un “articol” incalificabil, un text care arată disperarea camarilei din anturajul preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma. Materialul respectiv (articol nesemnat!) a fost editat sub titlul “Probleme medicale pentru Adrian Moroianu” şi conţine o înşiruire de neadevăruri.
Pentru corecta informare a opiniei publice din Judeţul Prahova, în prezentul drept la replică, inserez textul „În ciuda «prietenilor», Adrian Moroianu nu are frate!”, apărut în numărul 1505 al săptămânalului “Ploieştii” (articol semnat!), autor fiind reputatul şi regretatul jurnalist Ioan Marinescu – şef de rubrică în anii ’90 la cotidianul “Prahova”:
“După ce a fost exclus din Organizaţia Judeţeană Prahova a PSD, din motive numai de ea ştiute, domnul Adrian Moroianu a fost supus unui tir mediatic mai puternic decât cel din Libia. Nu mai departe, lunea trecută [Notă: în 21.03.2011], “un cotidian de opinie şi informaţie”, într-un articol nesemnat, afirmă că domnul Adrian Moroianu – consilier judeţean – ar trebui supus unui „control psihiatric” pentru “manifestări ieşite din comun”. Îl cunosc pe domnul Adrian Moroianu de mai bine de două decenii şi, chiar dacă nu ne-am văzut decât de vreo şase-şapte ori, bag mâna în foc că domnia sa este sănătos, serios, corect şi imparţial. Nu condamn niciun ziar şi pe nimeni de partizanat politic, dar să cazi în cea mai murdară troacă numai să dea bine la şefi, mi se pare mult prea mult. Spre ştiinţa ziarului mai sus menţionat: domnul Adrian Moroianu nu are nici un frate! Cu probleme medicale grave se confruntă cel care a scris, dar n-a semnat!“
Apreciez faptul că aceste fraze sunt elocvente pentru modul în care se face presă cu profesionalism şi bun simţ.
Adrian Tudor Moroianu Geamăn