Luiza Rădulescu Pintilie

Un recent studiu ştiinţific a reconfirmat ceea ce, încă din 1946, Organizația Mondială a Sănătății definea a fi sănătatea: „o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mintal cât și social, și nu doar absența bolilor sau a infirmităților”. Mai mult decât atât, cercetările specialiştilor au dus la concluzia că există cu adevărat o legătură între sănătate şi frumuseţe, oamenii cu aspect fizic plăcut simţindu-se mai sănătoşi şi fiind diagnosticaţi, de-a lungul timpului, cu mai puţine boli. De altfel, e demonstrat că primul pas spre sănătate şi frumuseţe e de fapt acela de a avea grijă, la timp, de sănătatea noastră şi de a înţelege că există o ştiinţă a vindecării şi a înfrumuseţării. Iar de aici încep priceperea şi arta „vindecătorilor”…
Mai ales pentru aceia care înţeleg mai devreme decât prea târziu aceste adevăruri, notăm că reţelei medicale din Prahova i s-a adăugat, în urmă cu câteva zile, un centru de excelenţă în domeniul asistenţei şi intervenţiei chirurgicale pentru sănătate şi frumuseţe: ROUA Medical Center.
Pentru pacienţi e important de ştiut că noua instituţie medicală se individualizează la nivel judeţean în primul rând prin asocierea , în acelaşi spaţiu modern şi funcţional, a unui număr mare de specializări chirurgicale- chirurgie generală, chirurgie plastică, chirurgie vasculară, chirurgie maxilo-facială, stomatologie cu anestezie generală şi, în perspectivă, chirurgie pediatrică şi ortopedică, în paralel cu tratarea unor afecţiuni cu incidenţă crescută sau în creştere, inclusiv în Prahova – cardiovasculare, dermatologice -şi efectuarea unor investigaţii medicale de precizie- ecografie şi ecocardiografie. Apoi, dotarea cu aparatură de ultimă generaţie asigură alinierea la cele mai actuale norme impuse de reglementările europene . În acest context, abordarea chirurgicală vizează nu numai diversitatea şi interdisciplinaritatea unui act medical complex şi de calitate, ci şi fineţea intervenţiilor şi a tratamentelor estetice, specialiştii acestui centru medical privat dispunând de competenţele medicale necesare , dar şi de o dotare de performanţă, printre care laser pentru procedurile de înfrumuseţare şi rejuvenare facială, dar şi laser endovascular şi transcutanat destinat tratării varicelor superficiale şi de profunzime.
În momentul de faţă, centrul este unic în Prahova atât în ceea ce priveşte posibilitatea realizării, în cadrul unui bloc operator şi a unor circuite pre şi postoperatorii de cea mai înaltă performanţă, a tuturor tipurilor de intervenţii terapeutice specifice chirurgiei plastice şi estetice (până acum, pentru unele dintre ele, pacienţii erau obligaţi să se adreseze clinicilor din Bucureşti sau din alte mari centre universitare, înscriindu-se cel mai adesea pe lungi liste de aşteptare), cât şi a tratamentului stomatologic acordat sub anestezie generală, toate în condiţii de siguranţă medicală şi de confort pentru pacienţi. Important de reţinut este şi că în cadrul centrului există resursele de personal şi de dotare corespunzătoare asigurării tratării, sub supraveghere specializată, a pacienţilor diabetici, a celor cu afecţiuni cardiace etc. – o alternativă reală pentru numărul în creştere al bolnavilor cu astfel de cerinţe medicale în condiţiile supraaglomerării din unităţile spitaliceşti de profil şi ale lipsei de personal care se acutizează.O componentă importantă a asistenţei medicale de care pot beneficia pacienţii clinicii ROUA este şi cea a terapiilor alternative (homeopatie , masaj , acupunctură etc.), misiunea medicală şi viziunea managerială a centrului vizând reunirea, în beneficiul pacientului, a unei game largi de servicii medicale, dar mai ales a unei echipe de specialişti care împărtăşesc mai mult decât aceleaşi valori profesionale. Cel puţin în egală măsură, liantul care aduce împreună corpul medical de la ROUA Medical Center ţine de profesionalism, dar şi de respectul faţă de pacienţi şi de compasiunea faţă de suferinţele acestora , care sunt tot mai multe şi tot mai împovărătoare.
ROUA Medical Center funcţionează foarte aproape de Ploieşti, în zona fostului sediu al fabricii INTEX Păuleşti, fiind realizat în cadrul unui proiect medical dezvoltat cu finanţare europeană de către un cunoscut şi apreciat medic chirurg plastician, dr.Otilia Răcăşan, cu o bogată experienţă în cazuistica specifică chirurgiei plastice şi reconstructive , cu stagii de specializare în domeniul chirurgiei şi al frumuseţii efectuate în ţară şi în străinătate. De altfel, atât managementul – asigurat de ing. Dan Ioniţă – cât şi un corp medical de elită susţin, drept obiective definitorii ale unei activităţi dedicate sănătăţii fiecărui pacient care alege acest centru drept loc al vindecării şi al frumuseţii, profesionalismul, competenţa şi respectul: dr. Lidia Ştefănescu, dr. Nausica Oprescu, dr. Irina Jipa, dr. Daniel Mihalache, dr. Ciprian Mitache, dr. Cătălin Sanda, dr. Dragoş Muraru, dr. Ioana Roşca, dr. Mihaela Enăchescu, dr. Adrian Caciuc, dr. Anca Simionescu, dr. Cristina Andrei, dr. Mihaela Marinoiu, dr. Andrei Fâcă.
Pentru cititorii constanţi ai paginii de Sănătate, care ne solicită frecvent informaţii despre alternativele medicale la care pot apela pentru îmbunătăţirea stării lor de sănătate sau pentru vindecare, mai notăm că pot obţine precizări suplimentare despre noul centru medical la numărul de telefon 0244/433 802 sau transmiţând un mesaj pe adresa de e-mail: proartmed@gmail.com.