Guvernul lucrează la un pachet de măsuri ce va cerne numărul celor ce se pensioneazp anticipat sau pe caz de invaliditate, ca parte a strategiei ce se adresează persoanele vârstnice pe perioada 2015 – 2020.
Vom asista la revizuirea condiţiilor şi procedurilor pentru acordarea pensiei de invaliditate, a celei anticipate şi pentru cea anticipată parţială. În prezent statul plăteşte peste 700.000 de pensii de invaliditate, cu valoare medie de 574 lei, iar fenomenul este în creştere din 2013, când legea sistemului unitar de pensii publice a fost modificată ca urmare a unei decizii a CCR.
Un alt obiectiv al guvernului este egalizarea vârstei standard de pensionare la 65 ani pentru femei şi bărbaţi până în anul 2035 prin creşterea eşalonată a vârstei standard de pensionare.
Este vizată şi o altă categorie vulnerabilă de pensionari, respectiv cei din agricultură, care nu este acoperită de sistemele de asigurări sociale. Strategia naţională 2015 – 2020 mai include şi instituirea unui program de sprijin pentru populaţia vârstnică, în special din mediul rural, care nu este acoperită de sistemele de asigurări sociale.
Totodată, în următorii cinci ani Guvernul are în plan majorarea pensiei minime la un nivel care să permită beneficiarilor acestui drept satisfacerea nevoilor zilnice de viaţă.