A fost publicată hotărârea privind stimulentele acordate absolvenţilor

În Monitorul Oficial al României din data de 17 iulie 2015 a fost publicată Hotărârea Guvernului privind acordarea de stimulente financiare absolvenţilor care au obţinut media 10 la evaluarea naţională din acest an şi la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015. Prin actul normativ, Guvernul a aprobat acordarea de stimulente financiare în valoare de 1.000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obţinut media 10 la evaluarea naţională. De asemenea, prin Hotărârea de Guvern se stabilește acordarea de stimulente financiare în valoare de 3.000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obţinut media 10 la examenul naţional de bacalaureat.

Salariile bugetarilor vor crește

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat că salariile bugetarilor vor creşte cu circa 70%, în următorii doi ani.
Creșterea ar urma să se facă eșalonat, în trei etape, începând din acest an și până în 2017. „Creşterea salarială va fi, în medie, undeva la 70% pentru aproape 900.000 de bugetari şi 20% pentru cei care se află deja la un nivel de salarizare mare. Noua lege are cinci trepte, şi nu 111 ca legea veche, care nici nu s-a implementat, iar fiecare bugetar va fi motivat corespunzător responsabilităţilor şi performanţelor pe care le are. Ne-am asumat politic că trebuie să avem o lege a salarizarii care să corespundă realităţilor socio-economice ale României anului 2015 şi în perspectivă”, a mai precizat Rovana Plumb.

ANAF a instituit măsuri asigurătorii însumând 1,98 miliarde de lei

Agenția Națională de Administrare Fiscală a dat publicității un comunicat cu privire la sesizările penale înaintate către procurori în prima jumătate a anului. Astfel, în șase luni scurse din acest an, au fost înaintate 1.830 sesizări penale, prejudiciile aferente acestora ridicându-se la 5,9 miliarde lei (1,32 miliarde euro), ANAF instituind măsuri asigurătorii în valoare de aproximativ 1,98 miliarde lei (445 milioane euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2014, numărul sesizărilor a crescut cu aproape 30% în 2015, iar valoarea prejudiciilor descoperite este cu 68% mai mare.