Absolvenţii de liceu care s-au înscris la sesiunea de vară a concursului de admitere organizat la Universitatea Petrol-Gaze au depus aproape 5.000 de dosare, interesul pentru specializările facultăților din cadrul UPG fiind în creștere comparativ cu anul trecut, când numărul opțiunilor a fost de aproximativ 4.200. Domeniile inginerești rămân în topul preferințelor, dar sunt căutate și domeniile economice și științele educației. Luni seară a fost publicat pe site-ul Universității și afișat la sediul acesteia primul set de liste conținând numele și mediile candidaților admiși pe locuri cu taxă, pe locuri fără taxă și ale celor aflați în așteptare, care ar putea ocupa locuri în etapele următoare, dacă alții se vor retrage. Și anul acesta a avut loc un concurs de dosare, admiterea realizându-se pe baza mediei de la bacalaureat.

Detalii in editia de maine a ziarului Prahova.