SCRISOAREA III
(epilog parafrazat)
Un tatuc dintre aceia ce-au domnit peste o limba,
Pentru-a caror aspiratii lumea lui nu se mai schimba,
Zace la pamant tinandu-si, capatai, mana cea dreapta
Dara mintea-i revansarda dinlauntru se agita.
Vede cum boltita-i luna spre apusuri se coboara
Si il face pe el, tatal, incet, incet sa dispara
C-au venit din zari desarte, la partid, de santinela,
Arogantul, prostanacul si neamul lui manivela.
Si-aminteste insa, anii de avant in primaveri
Cand cu greu putea sa creada tainuitele dureri
Evidente la tot omul; dar ascunse de atata frumusete
Ce acoperea, parsiva, straveziile lor fete.
Pentru el a fost placere, mangaindu-l ca o bura
Cinspe ani de trai neneaca intr-o splendida natura.
Dar, de-un timp, din departare, suna muzica de soapte
Ce l-au scos din feerie si l-au introdus in noapte.
Sta acum, de toti alaturi, mana spre ei o intinde
Dandu-le poveti si sfaturi, poate, poate-l vor cuprinde.
– Las sa leg a mea viata de a voastra pe vecie
Si durerea mea mai veche aruncati-o pe pustie!
Scris in cartea vietii este si de veacuri, si de stele
Eu sa fiu cu voi alaturi, voi stapanii vietii mele.
Compilator – Leon CHIRILA
