Calvarul soferilor care, pentru a merge spre Buzau, trebuie sa faca un ocol de mai bine de 15 kilometri – din cauza podurilor frante de la Bucov – se apropie de sfarsit. In doua saptamani, lucrarile de reabilitare a structurilor acestora vor fi gata, iar masinile cu tonaj mare vor putea sa circule in voie. Cel putin asa promite prefectul Corneliu Popescu. Acesta a mers, la inceputul saptamanii, sa vada in ce stadiu s-a ajuns cu consolidarea pilelor luate de apa si ne-a declarat ca nu sunt motive care sa intarzie mai mult de 14 zile reluarea traficului greu, in ambele sensuri, pe podurile de la Bucov. Initial, s-a spus ca doar firul doi va fi gata pe la finele anului. „In prezent, se lucreaza la consolidarea celor doua pile, iar betonul va mai trebui lasat 14 zile pentru a se usca definitiv. Apoi se va ridica si calea de rulare la firul 1”, ne-a declarat prefectul.
In alta ordine de idei, Corneliu Popescu este sigur ca nu ne asteapta o iarna cu probleme. Lucrarile pe drumurile judetene afectate de calamitati vor fi finalizate la timp, planul de deszapezire a drumurilor nationale este, deja, gata, iar toate localitatile vor primi bani suficienti pentru achizitionarea de lemne pentru scoli si alte obiective. Deci, prahovenii vor avea o iarna linistita. O promite prefectul Corneliu Popescu.
M.C.