In „9 Mai”, vise de marire ale unui antrenor mereu cu geamantanul la usa
Petre Gigiu, noul tehnician al divizionarei secunde Astra Ploiesti – un om, de altfel, fara cota si mereu cu geamantanul la usa -, a servit o „bombita”, ieri, ziaristilor prezenti la conferinta de presa, in cadrul careia a fost instalat, oficial, in functie. „Ma voi muta cu familia la Ploiesti”, a spus Gigiu. Pai, ce vreti dovada mai mare de atasament fata de o grupare ? Dar, nu cumva, astfel, o fi dorit sa-i oblige pe ploiestenii din Cartierul de Vest sa-l tina cat dureaza contractul sau ? Adica, un an si jumatate !
Intr-un sezon competitional in care, de la locul XI si pana la XVI, in ierarhiile celor trei serii de „B”, ocupantele se vor trezi, din vara incolo, in esalonul imediat inferior, ba si inca doua formatii – cele mai slab clasate pe pozitia cu numarul 10 -, le vor insoti. Sa nu uitam, asadar, ca Astra se afla sub linia rosie, cu un bagaj de puncte deloc datator de sperante. Sa vada lucrurile altfel Petre Gigiu si sa nu stim noi ?
Probabil ca pentru a-l convinge sa vina in „9 Mai” – gest de… sinucigas pentru oricare antrenor -, presedintele executiv Petrica Buduru i-a vorbit lui Gigiu despre cei „cativa jucatori de valoare si cu personalitate”, pe care domnia sa ii va aduce la Astra, in iarna. Numai sa mai poata avea ce redresa viitorii recruti de la echipa de pe „Columbia” !
Altfel, parca absolvent al unei scoli de diplomatie, nu numai de fotbal, Gigiu a declarat ca ar vrea ca Petrolul sa promoveze la sfarsitul acestui campionat, iar Astra s-o urmeze, anul viitor. Sa fi uitat ca Poiana este mai bine clasata decat celelalte doua formatii praho- vene ? A mai retinut atentia si mesajul de… pace cu gazarii: „Ploiestenii nu trebuie sa se bata intre ei, ci numai cu cei din afara capitalei judetului Prahova” ! Aha, acum am inteles de ce n-a facut vreo referire si la gruparea lui Chitu. De n-ar auzi insa – Doamne, fereste ! – si Comisia de Disciplina a FRF.
Cum, in prezent, se vorbeste tot mai mult despre restructurarea lotului alb-negrilor, va dati seama, totusi, pe cine va conduce Petre Gigiu, de acum incolo, si cu ce „suflet” vor juca, pana la terminarea turului, actualii „draci” ! Ehe, aici n-a mai fost loc de diplomatie. Dar si pisica aratata noilor elevi, ca ar putea fi inlocuiti, daca vrea conducerea – dar nu va vrea, va asiguram noi -, cu oaresce fotbalisti algerieni, face parte tot din diplomatia pierduta pe parcurs. In sfarsit, bomboana pe coliva, „pana la finele turului de campionat, nu va mai exista duminica libera la Astra, ci numai antrenament si recuperare”. Uite ce… Florin Marin zace in Gigiu !
Marian CONSTANTIN