Un loc sub soarele Ploiestiului pentru Nicolae Simache
Maine, va fi dezvelit, in interiorul „Muzeului Ceasului”, bustul profesorului Nicolae Simache, ctitorul a douazeci si trei de institutii muzeale. Desi ar fi avut toata indreptatirea si ar fi fost mai mult decat o datorie de onoare sa i se gaseasca nu un loc care il pastreaza intr-un fel de anonimat, ci unul pe masura personalitatii sale de dascal si de om de cultura, si a stradaniei si a daruirii cu care a implinit aceste misii.
Prilejul era dintre cele mai fericite, in acest an fiind sarbatorit un secol de la nasterea sa, iar in aceste zile, incheindu-se programul manifestarilor prin care s-a marcat implinirea unei jumatati de veac de existenta a Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie, atat de legat de numele lui Nicolae Simache. Situatia este cu atat mai de neinteles cu cat, de vreo doi ani, se intocmesc proiecte de amplasare a statuii sale, iar bustul turnat in bronz a fost finalizat inca de acum cateva luni. Nu mai este vorba nici macar despre atat de invocata lipsa a banilor (Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova cheltuind, din surse proprii, 600 milioane de lei) ci, o dovada pe care o facem, din pacate, de prea multe ori, aceea de a ne ineca precum tiganul la mal. Or, poate, ca au dreptate aceia care sunt de parere ca responsabilitatea gasirii celei mai potrivite solutii de amplasare a bustului o fi ajuns pe mana unora dintre elevii pe care renumitul profesor i-a lasat corigenti, desi nu prea ii statea in fire ! In speranta ca nu s-au abandonat eforturile de a-l readuce pe profesorul Nicolae Simache sub privirile si in atentia celor de astazi, cotidianul „PRAHOVA” formuleaza doua propuneri. Cea dintai se refera la spatiul aflat la intretaierea strazilor Stefan cel Mare cu Democratiei, cu un diametru de aproximativ 100 de metri. In aceasta zona istorica a Ploiestiului s-ar integra perfect statuia unui asemenea reprezentant de seama al spiritului. Cu atat mai mult cu cat in vecinatate se afla, in cea mai veche casa a orasului, un inedit muzeu si, asemenea, intr-un spatiu aproape circular, usor de strabatut cu pasul, alte cateva institutii muzeale din bogata zestre pe care a lasat-o Prahovei profesorul Simache: Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie, Muzeul „Paul Constantinescu”, Muzeul „Petrolului” si Muzeul Ceasului. Apoi, in locul de intalnire a catorva drumuri cu mare trafic, privirile multor trecatori s-ar opri, cu usurinta, spre chipul, cald, al celui care a fost discipolul iubit al marelui savant Nicolae Iorga. Celor pe care i-ar indemna curiozitatea sa afle mai multe, nu le-ar fi, apoi, deloc greu, sa treaca pragul oricaruia dintre muzeele carora le-a dat viata Nicolae Simache.
A doua locatie, care consideram ca poate fi luata in discutie, o traseaza intersectia strazii Democratiei cu aceea care poarta chiar numele Nicolae Simache, in fata „Casei Presei”, institutie legata, la randul ei, de universul culturii si al creatiei.
Nu departe se afla “Muzeul Ceasului”, caruia, poate mai mult decat oricarui altuia, i-a daruit neprecupetita sa stradanie si pentru care, dupa propria-i marturisire, pentru ca l-a considerat un ultim scop al vietii, s-a temut ca nu-l va putea duce pana la momentul inaugurarii.
Iar faptul ca nu departe se afla Bulevardul Castanilor – unic si frumos loc de preumblare a locuitorilor urbei si a multora dintre cei aflati in trecere – vine ca inca un argument pentru a se zabovi si asupra unei asemenea variante de amplasare. Noi venim cu aceste doua propuneri si suntem gata sa ne bucuram de momentul in care una dintre ele ar capata concretizare. Consideram, de asemenea, ca exista toata justificarea ca, indiferent care dintre variante ar fi aleasa, zonei sa-i fie atribuit numele „Piata Nicolae Simache”. Mai presus de toate, adaugam si parerea ca profesorului Nicolae Simache trebuie sa i se afle, cat mai repede cu putinta, meritatul loc sub soarele Ploiestiului. In loc de orice alta incheiere, gandul ne trimite, inca o data, spre vrednicia de spirit si faptuire a aceluia care a reusit sa ctitoreasca atatea muzee si sa le incredinteze o adevarata comoara de documente si exponate. Justificand o fireasca si, in acelasi timp, dureroasa intrebare: cum de nu este posibil, astazi, sa se gaseasca locul pe care i-l datoreaza orasul pentru care a facut atat de mult ?!
Luiza RADULESCU PINTILIE
