UDMR va iesi de la guvernare daca deputatii resping Statutul minoritatilor nationale. Senatorul UDMR, Peter Eckstein a declarat ieri ca formatiunea sa nu va tolera un nou vot negativ asupra proiectului de lege, asa cum s-a intamplat in Senat. „Ori trece legea, ori vom regandi pozitia noastra fata de Coalitie” a avertizat Peter Eckstein. El a cerut coalitiei de guvernare sa-si mobilizeze deputatii astfel incat Statutul minoritatilor sa primeasca voturile necesare adoptarii.