ROMANIA – COASTA DE FILDES 1-2 (0-0)


Reprezentativa tricolora, pregatita de Victor Piturca, a avut trecut in program desfasurarea unui meci amical in compania Coastei de Fildes. Intalnirea s-a jucat in Franta, la Le Mans, sambata trecuta.


Din pacate, am vazut la treaba doua echipe care au jucat nu pentru ca ar fi avut chef, ci pentru ca asa se stabilise ! Evolutia ambelor team-uri a fost dezlanata, punandu-se accent mai mult pe baloanele bubuite pe varfuri, decat pe o constructie riguroasa a fazelor de joc. Africanii, calificati la turneul final al Campionatului Mondial din Germania – 2006, au incercat sa-si impuna partitura, gratie fortei fizice, in timp ce baietii lui „Piti” s-au limitat sa verticalizeze jocul, poate-poate gasesc o bresa in defensiva adversa. A rezultat un meci urat, salvat doar de fineturile „marca Mutu” si de incisivitatea celebrului Drogba, care a destabilizat, in cateva randuri, apararea romana. Daca, in primul mitan, nu s-a inscris, cel de-al doilea a debutat furtunos, reusitele lui Aruna Kone (50), respectiv Iencsi (52), trezind asistenta la viata. Totusi, pana la final, am asistat la un meci tern, incercarile de a ataca buturile adverse fiind rare.


Cum, pe teren, fiecare fotbalist a facut, in continuare, ce il taie capul, am asistat la o lupta surda la mijlocul terenului, care parea ca se va incheia nedecis. Nu a fost de acord fundasul stanga al nationalei Romaniei, Nesu, care a „dormit in front”, fiind deposedat, in propriul careu, de un adversar, de aici rezultand faza golului doi inscris, in chiar minutul 91, de ivorieni. Astfel, echipa din Coasta de Fildes a stricat, probabil, multe dintre socotelile pariorilor romani, impunandu-se in fata unui adversar dornic sa mai „viziteze” un oras francez, decat sa joace fotbal.


Una peste alta, Piturca nu a reusit sa gaseasca formula ideala, in vederea atacarii viitoarelor preliminarii ale „Europenelor”, fiind clar ca titularii folositi in ultimele jocuri sunt inconstanti, dar, mai ales, nu au inlocuitori pe masura, toate experimentele selectionerului dovedindu-se inutile.

Octav PREDA