Producţia de struguri va fi cu circa 25 la sută mai scăzută faţă de cea din anul 2012, din cauza precipitaţiilor dese şi a grindinei, însă, dacă vremea călduroasă se va menţine, în continuare, calitatea vinului, chiar dacă va fi mai puţin, ar putea fi una de excepţie, potrivit reprezentanţilor Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV). “Precipitaţiile au fost duble cantitativ faţă de anul precedent, iar acest lucru a îngreunat serios campania agricolă, mai ales în perioada aplicării tratamentelor împotriva bolilor şi a dăunătorilor. De asemenea, culesul strugurilor va fi întârziat cu circa două săptămâni faţă de o perioadă normală. Pe de altă parte, vremea călduroasă a acestei toamne blânde, dar şi diferenţele importante de temperatură între zi şi noapte, ajută strugurii şi aromele să se dezvolte. Aşadar, există şanse mari să avem o calitate a vinului care să depăşească aşteptările, una de excepţie”, a declarat presei Ovidiu Gheorghe, preşedintele PNVV.

Mai multe detalii in editia tiparita de maine a Ziarului Prahova.