Lucian Avramescu
Cât de rare încep să fie clipele în care oamenii se bucură colectiv de ceva, de un eveniment, de o întâmplare sufletească! Am participat, sâmbătă, la o întâlnire pe cât de emoționantă pe atât de insolită. Se vedeau, după 40 de ani, la Predeal-Sărari, comună situată peste Teleajen, la 6 km de Vălenii de Munte, elevii de gimnaziu de atunci, chemați de o nouă profesoară de română, mai tânără firește decât vechii învățăcei. A existat și un moment literar cu subsemnatul, pârât că are o nouă carte sub tipar, venit de peste câteva dealuri, de la Sângeru. A existat ritualul catalogului, strigat de profesoara care preda atunci limba română și franceza, o ardeleancă energică, doamna Rențea. A depănat amintiri, unele umoristice, legate de elevii care au răspuns prezent. A fost un lung raport de realizări, cele mai multe contabilizând fii, fiice, nepoți, unii risipiți prin spanii și italii sau prin bangladeșuri îndepărtate. Comuna, cu o școală mare, cu etaj, îngrijită și curată, mai are mai puțin de un sfert din elevii de atunci. Au dispărut și o parte din elevii strigați la catalog. Nu în lumea largă, să-și caute copiii, ci în pământ. A fost și un tăcut și înlăcrimat moment de reculegere. Decedat, spuneau în șoaptă ceilalți. Femeia de serviciu a școlii, fostă elevă și ea, a mulțumit noii directoare că a menținut-o pe post, fiindcă putea să și-l piardă, mulți colegi recomandându-se șomeri. Ea a și amintit dirigintei de atunci că avea nota zece la franceză, singura de altfel care a evocat predarea în școală a limbii lui Voltaire și Balzac.
În Predeal-Sărari, pe lângă școala din centru, unde văd și o stivă de lemne în curte, primarul, un om tânăr încă, îngrijindu-se de încălzirea claselor, mai exista o școală, în satul aparținător Zâmbroaia. Nu mai e. Nu mai e din lipsă de elevi. Elevii devin specia rară a satului românesc. Rămân școlile mari, cele mai multe făcute în vremea comunistă, cu clase-stas, trase la șapirograf, cu tabla neagră atârnată în peretele din spatele catedrei, cu geamuri largi și clase aproape pustii. Ce se petrece? Satul, observ, votează abundent, cu morți cu tot. România anunță 18 milioane de alegători la care se adaugă o populație școlară de aproape 4 milioane de suflete. Unde se găsesc ei toți, părinți și mai ales odrasle, fiindcă ulițele încep să fie pustii? Valentina Manache, profesoara care a inițiat cu inteligentă însuflețire, acțiunea de la sfârșitul săptămânii trecute, e și preoteasă. Părintele Nicolae, soțul ei, ne-a arătat și biserica, în renovare de 15 ani, cu bolți largi și tencuială crudă unde ar trebui să stea, ieșiți de sub pensula zugravului, sfinții. Nu-s bani de sfinți și vopsele. Satul, sărac și împuținat, dă și el bisericii cât poate și poate doar leuțul pentru lumânări și pomelnice. Ministerul, unde zace uitată într-un sertar o cerere de sprijin, nu catadicsește să se uite binevoitor spre o comună cu o mie și ceva de suflete. Se găsesc mereu fonduri pentru bisericile așezărilor cu mulți alegători, iar în unele orașe sunt mai multe biserici decât străzi și cârciumi.
La Predealul acesta Sărari, pe sub care trece cel mai mare zăcământ de sare al Europei, iar țițeiul îl scoți încă din fântâna grădinii, cu găleata, înrudit doar onomastic cu faimoasa stațiune de pe Valea Prahovei, un mănunchi de foști elevi, cu dascălii lor de ieri și cu inimoșii dascăli de azi, fiindcă am găsit aici un mănunchi de profesori tineri învredniciți cu har și pasiune, au găsit nimerit să se cheme unul pe celălalt la catalog. Mulți nu mai sunt. Unii, încă în putere, se laudă cu meseriile pe care le-au avut, dar s-au volatilizat împreună cu fabricile care funcționau pe Valea Teleajenului. Câțiva foști elevi sunt profesori și ingineri, unul procuror militar. Cei mai mulți au avut meserii banale care nu mai fac trebuință țării.
Am trăit, la Predeal-Sărari, bucuria unei întâlniri cu cititorii, în ceea ce mă privește, generoasă și caldă (un dascăl mi-a recitat o poezie pe care nu mi-o mai știam), dar am trăit și un fel de tristețe pe care e greu s-o explic, dar cititorul meu cu certitudine o înțelege și dezleagă.
