Eco-Rom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei “Punctul Verde” în România şi cea mai importantă organizaţie de preluare de la agenţii economici a obligaţiei de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje, a lansat, sub patronajul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, cea de-a doua ediție a competiției ”Orașul Reciclării” adresată primăriilor de municipiu.
„Bătălia” reciclării are loc în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2014, iar primăriile înscrise se vor lupta pe mai multe „fronturi”: cel al calității serviciilor de colectare separată a deșeurilor de ambalaje, al celor mai bune „muniții” de conștientizare și mobilizare a populației pentru a separa deșeurile și, în final, al celor mai mari cantități de deșeuri de ambalaje colectate.
,,Continuăm și anul acesta bătălia simbolică între primării pentru titlul de
Municipiul Ploiești a răspuns pozitiv chemării la luptă, alături de alte 31 de municipalități în care Eco-Rom Ambalaje susţine dezvoltarea serviciilor de colectare separată: Arad, Bacău, Brașov, București-Sectoarele 3 și 6, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Focșani, Iași, Mediaș, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Târgu Jiu, Tulcea, Zalău, Bârlad, Brăila, Călărași, Constanța, Galați, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Slatina, Suceava, Târgu Secuiesc, Vaslui.
,,Obiectivul de reciclare, până în 2020, a 50% din deșeurile menajere este extrem de ambițios și nu trebuie perceput doar ca o obligație impusă României de Uniunea Europeană, ci reprezintă un baromentru al nivelului de curațenie și al calității mediului dar și al plus valorii create la nivelul locurilor de muncă și oportunităților economice din gestiunea deșeurilor și reciclării. Obligațiile ce derivă din aceste obiective revin autorităților locale și tuturor generatorilor de deșeuri, inclusiv populației. De aceea, rolul primarilor este să transmită comunităților pe care le conduc că protejarea mediului nu este o opțiune, ci un principiu de viață. Proiectul “Orașul Reciclării” este o formă creativă de a-i susține în această direcție și invit toate primăriile să lupte pentru orașul lor și pentru un viitor sustenabil, în care toate deșeurile generate ajung la reciclare și nu la depozitare.” a declarat Rovana Plumb, Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice.
La finalul celor 6 luni, câștigătorul va obține titlul de ,,Orașul Reciclării” și marele premiu: o zonă eco wi-fi, un spațiu inedit de relaxare, 100% eco și cu acces liber la internet în valoare de 12.000 euro.
,,Deșeurile și gestiunea lor sunt o prioritate dar și o provocare, obligația reducerii cu 15% a deșeurilor depozitate fiind o misiune dificilă a autorităților locale, dar nu imposibilă. Eficiența în domeniul serviciilor publice nu poate exista decât prin implicare, obiective comune și strategii pe termen lung. Iar rolul nostru, al primarilor, este să acționăm în această direcție, urmărind, desigur, interesul comunității pe care o conducem. De aceea, felicit inițiativa Eco-Rom Ambalaje de a continua acest proiect de succes și a susține implicarea primăriilor participante într-o competiție în care câștigătorii sunt, de fapt, cetățenii.” a declarat Tudor Pendiuc, Președintele Asociației Municipiilor din România.
Cele 32 de municipalități înscrise în competiție însumează peste 4 milioane de locuitori din totalul de 9 milioane care au acces la sistemul de colectare separată a deșeurilor de ambalaje cu sprijinul Eco-Rom Ambalaje. Organizația a demarat primele proiecte pilot de colectare separată a deșeurilor de ambalaje, în parteneriat cu autoritatea locală și operatorii de salubritate desemnați, în anul 2005. În timp, a dezvoltat un model de parteneriat care condus la dezvoltarea serviciilor publice de profil în peste 450 localități. Investițiile cumulate, constând în infrastructură de colectare separată pusă la dispoziția populației (containere colorate și saci pentru fiecare tip de material: hârtie, sticlă, plastic și metal), se ridicau la 22 milioane lei la finalul anului 2012.
În prezent, 178 de containere destinate colectării separate a deșeurilor de ambalaje sunt puse la dispoziția populației Municipiului Ploiești printr-un parteneriat între Eco-Rom Ambalaje, Primăria Municipiului Ploiești și societatea de salubritate S.C. ROSAL GRUP SRL.
Competiția „Orașul Reciclării” este realizată în colaborare cu Asociația Municipiilor din România și cu Institutul pentru Politici Publice și promovată de Administrație.ro și Domnuleprimar.ro.
Mai multe detalii despre ediția a doua a competiției „Orașul Reciclării” şi informaţii despre colectarea separată a deşeurilor de ambalaje pot fi aflate accesând site-ul www.ColecteazaSelectiv.ro.