Mai puţine posturi în sistemul de învăţământ prahovean

Ministerul Educaţiei Naţionale a cerut ca, până la toamnă, să se reducă numărul de posturi din sistemul de învăţământ. Conform unui ordin apărut la sfârşitul lunii ianuarie, în judeţul Prahova ar trebui să dispară 245 de posturi – atât dintre cele ocupate de cadre didactice, cât şi posturi pentru personalul nedidactic şi cel auxiliar- dintre cele 9.717 existente. Inspectorul şcolar general Horia Toma a confirmat solicitarea ministerului de resort privind reducerea menţionată. „Vor exista reduceri de posturi din toate categoriile, pentru că şi populaţia şcolară a scăzut. O soluţie ar fi comasarea claselor cu număr de elevi mai mic decât cel prevăzut de lege. Pe de altă parte, am propus un anumit număr de clase a IX-a şi este posibil să nu se realizeze toate. Vom solicita şi reducerea numărului de posturi ce fac parte din categoria personalului de întreţinere în şcolile unde acestea sunt prea multe, în comparaţie cu numărul de elevi. Însă, niciun cadru diddactic titular nu-şi va pierde postul, vor fi găsite soluţii în acest sens. Situaţia privind reducerea posturilor din învăţământ este valabilă în toată ţara”, ne-a precizat Horia Toma. Sindicaliştii din Educaţie sunt nemulţumiţi de iniţiativa MEN şi de faptul că ordinul ministerului nu a fost discutat în comisia de dialog social şi cu sindicatele, după cum ne-a precizat liderul Sindicatului „Şcoala Prahovei”, Ion Duţă.
Ana MAXIM