Tot în anul 2005, o ploieşteancă „a murit” în Italia!

Anul 2005 pare să fi fost anul pronunţării deceselor în cazul unor persoane care se aflau şi se află, încă, în viaţă! Cazul prahoveanului Gheorghe Nicodim, din comuna Drăgăneşti, care îşi va recăpăta identitatea după ce a fost declarat mort, în anul 2005, într-un spital din Timişoara nu este singular.
Ornella Zecheru, directorul general al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor, a declarat că a mai existat un caz oarecum similar, tot în anul 2005, când o ploieşteancă a fost declarată decedată în urma unui accident rutier, în Italia. Atunci, situaţia a fost rezolvată mai devreme pentru femeia din Ploieşti care „murise” în Italia.
„În anul 2005 a fost o situaţie de înregistrare a unui deces în străinătate, în Italia. Autorităţile de acolo au făcut identificarea cadavrului, moartea survenind în urma unui accident de circulaţie, fiind vorba despre o persoană de sex feminin, din Ploieşti. Instituţiile judiciare de acolo au înregistrat decesul în baza unui document care a fost găsit asupra persoanei decedate. Se pare că avea un document sustras sau găsit la Ploieşti. Persoanei care este în viaţă, la Ploieşti, îi arsese casa, iar într-o zonă a imobilului au mai rămas câteva lucruri, iar proprietarii nu s-au mai dus să adune tot ce rămăsese în urma incendiului. Probabil că aceia care au căutat după incendiu, prin resturile rămase, au găsit şi certificatul de naştere. Trebuie menţionat că, până în 2007, când România a intrat în UE, în Uniunea Europeană se circula cu vize, iar unii români care plecaseră ilegal au avut interdicţie de a mai intra în ţările respective, dar căutau tot felul de tertipuri de a ajunge în străinătate, sub identitate falsă.
Şi atunci a fost sesizat Parchetul şi s-au derulat unele activităţi în colaborare inclusiv prin Interpol, iar ploieşteanca a fost repusă în drepturi şi i s-a redat identitatea”, a declarat Ornella Zecheru.
Violeta STOICA