Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova a publicat date privind tendinţa fenomenelor demografice de la nivelul judeţului în 2013, comparativ cu anul 2012. Astfel, potrivit acestei statistici, faţă de 2012, anul trecut s-au născut mai puţini copii şi, de asemenea, numărul căsătoriilor şi cel al divorţurilor au înregistrat scăderi. Şi numărul persoanelor decedate a fost mai mic în 2013 faţă de 2012, însă chiar şi aşa sporul natural a rămas negativ.
Concret, conform datelor DJS, anul trecut, în 12 luni, numărul copiilor născuţi a fost de 6.291, în timp ce, în aceeaşi perioadă a lui 2012, numărul acestora a fost de 6.541. Dacă vorbim despre bebeluşii sub un an care au murit trebuie menţionat că, în 2013, în Prahova au existat 43 de astfel de cazuri, în timp ce în 2012 numărul acestora a fost mai mare, respectiv de 62.
Din statistica menţionată, prin comparaţie, am mai notat că, în 12 luni din 2013, au decedat 9.780 de prahoveni, iar în perioada similară din 2012 numărul persoanelor decedate a fost de 10.164. Astfel că sporul natural (adică diferenţa dintre numărul decedaţilor şi numărul născuţilor-vii) a fost tot negativ: 3.489 de persoane în 2013, faţă de 3.623 de persoane – în 2012. În ceea ce priveşte cuplurile care şi‑au spus ,,Da’’ în 2013, acestea au fost 3.621, faţă de 3.735 în 2012, în timp ce numărul divorţurilor a fost de asemenea în scădere – 1.003 – anul trecut, cu 77 mai puţine decât în 2012.
Ca principală cauză de deces, anul trecut, s-au menţinut în top afecţiunile aparatului circulator, care au provocat 60,6% dintre decesele înregistrate. Pe locul al doilea între cauzele mortalităţii au fost tumorile (17,6%), urmate apoi de bolile aparatului digestiv, de cele ale aparatului respirator, de leziunile traumatice, de otrăviri.
C.D.