Mângâierea unui ursuleţ de pluş poate atenua sentimentul de anxietate
Animalele moi de pluş, cum ar fi ursuleţii, au capacitatea de a atenua sentimentul de anxietate şi chiar frica de moarte, fapt ce ar putea sta la baza unei noi “terapii prin îmbrăţişare” pentru persoanele care suferă de aceste tulburări, potrivit cercetătorilor olandezi.
Cercetătorii olandezi de la Universitatea Vrije din Amsterdam au testat ipoteza conform căreia persoanele depresive şi cu o stimă de sine scăzută se confruntă mai uşor cu angoasele privitoare la propria moarte şi la sensul vieţii atunci când au contact cu alte persoane, citaţi de dailymail.co.uk.
Pe de altă parte, studiul cercetătorilor olandezi, publicat în revista Psychological Science, a demonstrat ştiinţific faptul că până şi îmbrăţişarea unui animal de pluş, cum ar fi un ursuleţ, îi poate ajuta pe oameni să se confrunte mai uşor cu probleme existenţiale precum frica de moarte şi sensul vieţii.
În cadrul unui experiment la care au participat persoane cu stimă de sine scăzută, subiecţii care s-au confruntat cu întrebări despre moarte au estimat valoarea unui ursuleţ de pluş la aproximativ 23 de euro, pe când cei care nu au primit astfel de întrebări au estimat valoarea unui ursuleţ la aproximativ 13 euro, cu zece euro mai puţin.
Faptul că au putut să atingă un ursuleţ de pluş în timp ce îi estimau valoarea părea să liniştească participanţii cu stimă de sine scăzută, reducându-le nivelul obişnuit de reacţii defensive.
“Descoperirile noastre arată că până şi atingerea unui obiect neînsufleţit – cum ar fi un ursuleţ de pluş – poate reduce angoasele. Atingerea interpersonală este un mecanism atât de puternic, încât până şi obiectele care simulează atingerea altei persoane contribuie la oferirea unei semnificaţii existenţiale”, a spus psihologul Sander Koole, coordonatorul studiului.
Sander Koole şi colegii acestuia sunt convinşi că atingerea ar putea reprezenta o contribuţie utilă adusă terapiilor tradiţionale care tratează stima de sine scăzută şi tulburările asociate, precum depresia şi anxietatea.
Cercetătorii explorează în prezent posibilitatea atingerii interpersonale simulate, odată cu crearea “jachetei haptice” care, prin semnale electronice, oferă oamenilor senzaţia că sunt îmbrăţişaţi.