La finalul primei jumătăţi a fazei preliminare a Diviziei A2, Seria Est, echipa masculină de volei Tricolorul LMV Ploieşti ocupă locul al doilea în clasament, la numai două puncte în urma formaţiei Steaua Bucureşti, sosită din prima divizie. Gruparea ploieşteană, antrenată de Marian Anton şi Răzvan Şerban, a suferit o singură înfrângere în cele opt partide disputate, pierzând duelul pentru prima poziţie cu Steaua, în penultima etapă a turului.
În rest, Tricolorul LMV nu a mai cedat decât trei seturi în total, în meciuri disputate în deplasare, acumulând 21 de puncte la finalul primelor nouă etape ale campionatului. Astfel, în retur va porni cu un avantaj de cinci puncte faţă de următoarea clasată, CSM Suceava.
Ploieştenii vor debuta în retur săptămâna viitoare, pe terenul penultimei clasate, CS „U” Ştiinţa Bucureşti. Acela va fi, de altfel, ultimul meci oficial al anului, competiţia întrerupându-se până pe 18 ianuarie.
După o primă impresie foarte bună lăsată în sezonul trecut la debutul în campionat, conducerea clubului Tricolorul LMV şi-a propus pentru acest an competiţional promovarea în primul eşalon valoric.
La finalul turului, clasamentul Seriei Est arată în felul următor:

1 C.S.A. Steaua Buc. 8 7 1 0 0 24-4 23p
2 C.S. Tricolorul LMV Pl. 8 7 0 0 1 22-6 21p
3 C.S.M. Suceava 8 4 2 0 2 18-12 16p
4 C.S.V. Dacia Buzău 8 4 0 0 4 13-13 12p
5 C.V.M. Tomis Const. 8 3 0 1 4 12-17 10p
6 C.S. Rapid Bucureşti 8 3 0 0 5 14-15 9p
7 Ştiinţa Bacău 8 2 0 3 3 14-20 9p
8 C.S. “U” Ştiinţa Buc. 8 1 1 0 6 8-21 5p
9 A.C.S. Bravol Braşov 8 1 0 0 7 4-22 3p

Petre APOSTOL