În acest final de săptămână, Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti va fi gazda celui de-al treilea turneu din cadrul fazei preliminare a Campionatului naţional de handbal feminin, junioare II, din Seria C. Întrecerea este organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, una dintre cele două echipe prahovene înscrise în campionat, cealaltă fiind CSŞ „1 Mai” Ploieşti.
După primele două turnee din competiţie, desfăşurate la Călăraşi şi la Constanţa, echipa CSM Ploieşti, pregătită de antrenorul Daniel Gheorghe, ocupă locul secund în clasament, la numai trei puncte în urma formaţiei CSŞ 1 Constanţa, care, până acum, nu a pierdut niciun meci. Echipa ploieşteană, clasată pe locul al patrulea în sezonul trecut la junioare III, nu a suferit decât o singură înfrângere, la Călăraşi, în duelul cu gruparea constănţeană.
Disputa pentru prima poziţie din ierarhie s-a conturat deja între CSM Ploieşti şi CSŞ 1 Constanţa, la turneul precedent cele două formaţii încheind la egalitate, elevele antrenorului Daniel Gheorghe sperând să-şi ia revanşa pe teren propriu. Meciul dintre cele două echipe se va disputa chiar la finalul turneului, duminică, după desfăşurarea partidei de Divizia A la handbal masculin, în care CSM Ploieşti va primi replica formaţiei HC Vaslui.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.