• Viitorul celor 14.349 de gospodării ţărăneşti prahovene este pus sub semnul întrebării
Până acum, România a obţinut de la UE prelungirea cu doi ani a perioadei de tranziţie pentru procesarea laptelui care nu corespunde standardelor comunitare (denumit şi „neconform”). Această derogare oferea, în primul rând, procesatorilor, posibilitatea de a colecta lapte crud de la gospodăriile ţărăneşti cu 1-3 vaci, dar şi de a oferi produse lactate pe o piaţă autohtonă sufocată de produse din import. Recent, conducerea Ministerului Agriculturii a încercat o nouă derogare şi pentru 2014, însă n-a mai reuşit. Aşadar, de anul viitor, fabricile de produse lactate din ţara noastră nu vor mai procesa lapte neconform cu standardele de calitate cerute de UE, respectiv numărul total de germeni să fie mai mic sau egal cu 100.000/mililitru, iar numărul de celule somatice mai mic sau egal cu 400.000/mililitru.
După cum ne-a precizat directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova, dr. Mihai Terecoasă, pe lângă cele patru unităţi prelucrătoare de lapte autorizate pentru a face schimburi intracomunitare de produse (care au procesat, numai în perioada ianuarie – noiembrie 2013, cantitatea de 65.033 hectolitri de lapte, în total), în judeţul nostru mai funcţionează şase centre de prelucrare lapte independente ( care au prelucrat, în total, 10.545 hectolitri de lapte conform şi 11.609 hectolitri de lapte neconform, provenit de la alţi producători, întrucât nu au ferme de bovine), precum şi 85 de centre de prelucrare integrate. În afara acestora, în judeţul nostru mai există 14.349 de gospodării individuale crescătoare de animale, dintre care 3.945 deţin, fiecare, mai mult de trei bovine.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.