Echipaje mixte, formate din poliţişti ai IPJ Prahova şi inspectori ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova, au efectuat, recent, mai multe controale în târgurile de animale autorizate sanitar-veterinar din judeţ sau în locurile unde au funcţionat astfel de târguri, dar care nu mai îndeplineau condiţiile de reautorizare. În aceste din urmă cazuri, porci vii erau vânduţi de către crescători pe străzi/locuri din exteriorul acestor târguri. Cu această ocazie, au fost verificaţi 31 de crescători/comercianţi de porci vii, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 15.600 de lei, întrucât porcii nu erau identificaţi prin crotaliere, motiv pentru care nu li se puteau elibera, de către medicul veterinar de liberă practică, documentele sanitar-veterinare necesare transportului animalelor pe teritoriul judeţului.
Asemenea acţiuni de control vor continua şi în perioada următoare, în toate localităţile judeţului Prahova în care funcţionează târguri de animale vii autorizate sau neautorizate sanitar-veterinar. „Atenţionăm, şi pe această cale, crescătorii, că animalele vii pot fi cumpărate/achiziţionate, indiferent de vârstă, numai identificate prin crotaliere/cipare şi însoţite de documentele obligatorii pentru a putea fi înregistrate în baza naţională de date”, ne-a declarat dr. Mihai Terecoasă, directorul DSVSA Prahova. Acesta a adăugat că bovinele sunt identificate prin crotaliere şi însoţite de formular de mişcare, paşaport şi certificat de sănătate pentru animale vii. Porcii, oile şi caprele sunt identificate prin crotaliere şi însoţite de formular de mişcare şi certificat de sănătate pentru animale vii, iar cabalinele – prin cipare şi însoţite de formular de mişcare, paşaport şi certificat sanitar-veterinar de sănătate pentru circulaţia ecvinelor pe teritoriul României.
D. CONSTANTIN










