Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier şi nici probleme deosebite de fluenţă a traficului pe arterele importante din ţară.
Informăm, totodată, că astăzi până la ora 19.00, în judeţul Braşov, cu ocazia desfăşurării Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, circulaţia este restricţionată pe DN1E Râşnov – Poiana Braşov. Le recomandăm conducătorilor auto să circule pe ruta ocolitoare DN73 Râşnov – Braşov, DN1E Braşov – Poiana Braşov.
Atenţionăm că, pe Autostrada A1 Timişoara – Arad, se execută lucrări în zonele kilometrilor 505 şi 518. Pe porţiunile afectate autovehiculele sunt deviate pe una sau două benzi ale sensului de deplasare, iar viteza este restricţionată la 80 km/h, din motive de siguranţă. Le recomandăm conducătorilor auto să se asigure, să semnalizeze şi să se încadreze din timp pe benzile deschise circulaţiei.
Reamintim că în judeţul Arad, din cauza unor lucrări la un pasaj de cale ferată, circulaţia rămâne întreruptă pe DN7, la kilometrul 540+248 de metri, între localităţile Tudor Vladimirescu şi Arad. Traficul rutier se desfăşoară deviat, pe o rută locală.
Pe DN76 Şoimuş – Brad, la Şoimuş, în judeţul Hunedoara, se amenajează o intersecţie cu sens giratoriu cu autostrada A1 Deva – Orăştie. Din această cauză, traficul rutier se desfăşoară pe o variantă provizorie.
Pentru evitarea implicării în accidente rutiere grave, conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă sporită, să ruleze cu viteză adaptată condiţiilor de drum( atenţie la carosabilul umed din cauza ploii !), să se angajeze în efectuarea depăşirilor şi a celorlalte manevre în trafic doar după o atentă asigurare, să nu conducă după ce au consumat băuturi alcoolice şi să îşi cupleze centurile de siguranţă.