Aplicarea sistemului TVA la incasarea contravalorii marfii vandute – care va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2013 – reprezinta, de departe, una dintre cele mai importante si asteptate de mediul de afaceri masuri incluse in noile modificari ale Codului Fiscal. In acest context, conducerea Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Prahova organizeaza mai multe intalniri cu contribuabilii interesati, pentru instruirea gratuita a acestora si elucidarea eventualelor neintelegeri ale unor prevederi din lege sau din normele metodologice de aplicare, de catre specialisti inclusiv prin exemplificari pe cazuri practice.
Programul acestor instruiri este urmatorul:
* Ploiesti – sediul DGFP Prahova (Str. Aurel Vlaicu nr. 22, sala de sedinte, etajul II) – in data de 27 noiembrie, incepand cu ora 10.00;
* Campina – Casa Tineretului (Bd. Nicolae Balcescu nr. 50) – 4 decembrie, incepand cu ora 10.00.
Pentru inscrierea la aceste instruiri, cei interesati trebuie sa transmita datele de identificare (nume, prenume, societate, telefon, e-mail, fax, etc) pana cel tarziu la data de 26 noiembrie 2012 si, respectiv, 3 decembrie 2012, orele 12.00, la urmatoarele adrese de e-mail: asistenta.ploiesti.ph@mfinante.ro (pentru instruirile din Ploiesti), respectiv admin.cpphcfnxo1.ph@mfinante.ro (pentru instruirile din Campina).
Participarea la aceste instruiri se va realiza in limita locurilor disponibile si in ordinea inscrierii.
C.D.