Astăzi, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a participat la ceremonia de evocare a personalităţii lui Nicolae Iorga. Cu prilejul împlinirii a 72 de ani de la dispariţia marelui istoric, Mircea Cosma a depus un buchet de flori, la bustul acestuia ridicat în parcul Palatului Administrativ din Ploieşti.
La eveniment au mai participat subprefectul Judeţului Prahova, Rodica Paraschiv, viceprimarul Municipiului Ploieşti, Raul Petrescu, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură, Constantin Stere, directorul Muzeului Judeţean de Artă, Florin Sicoe, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură din judeţ şi câteva zeci de copii de la Şcoala ”Nicolae Iorga” din Ploieşti.
Personalitatea lui Nicolae Iorga a fost evocată în două scurte alocuţiuni de de istoricul Petre Țurlea și Constantin Stere, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Prahova.
Nicolae Iorga, născut pe 17 ianuarie 1871 la Botoşani, a fost istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician român.
Nicolae Iorga a avut un sfârşit tragic, fiind ridicat de la vila sa din Sinaia şi asasinat la 27 noiembrie 1940, de către legionari, în localitatea Strejnic.