Dispeceratul Poliţiei Municipiului Ploieşti a fost sesizat cu privire la un incident produs în zona Bariera Bucov.
La faţa locului s-a deplasat o patrulă de poliţie care a constatat că un bărbat în vârstă de 22 de ani coborâse dintr-un taxi, şi pe fondul stării de ebrietate, i-a adresat injurii conducătorului auto, totodată distrugând lampa spate a autoturismului prin lovirea cu un obiect contondent.
În urma controlului, asupra bărbatului a fost găsit şi un cuţit cu lama de 10 cm.
Cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi port ilegal de armă albă.