– 29.11.2011, ora 11:05 – incendiu anexă gospodărească în comuna Şotriile
În comuna Şotriile, sat Lunca Mare, echipajele de pompieri au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, proprietar M.Gheorghe.
Au ars: anexa construită din lemn cu învelitoare tablă pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp, obiecte de uz casnic şi gospodăresc şi aproximativ 4 m3 cherestea de brad.
Pompierii au salvat bunuri în valoare de aproximativ 80.000 lei, valoarea pagubelor fiind de 10.000 lei.
Cauza probabilă: jar sau scântei – depozitarea cenuşei şi jarului nestins în apropierea materialelor combustibile.
Din fericire nu s-au înregistrat victime.
– 29.11.2011 – incendii vegetaţie uscată
În localităţile Boldeşti Scăieni, Plopeni, Năieni, Băicoi, Vălenii de Munte, Urlaţi şi Cocorăştii Mislii, echipajele de pompieri au intervenit cu 7 autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi alte utilaje specifice pentru localizarea şi lichidarea a 7 incendii de vegetaţie uscată de pe terenuri aflate în proprietatea consiliilor locale.
Suprafaţa incendiată a fost de aproximativ 9 ha.
Din fericire nu s-au înregistrat victime.
Echipajele SMURD au intervenit în 19 cazuri de urgenţă medicală. În toate cazurile, paramedicii au acordat primul ajutor medical calificat, persoanele fiind monitorizate şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.