Aoleu, Eurovisionule !
Auuu, ce s-a mai suparat Costi ca n-au fata manelele la Eurovision. Stai calm, ca au loc – si inca prea mult – la televizor. Exista un post care difuzeaza o telenovela pe viu, din casa lui Vijelie: cum isi creste el puradeii, cum ii pleaca nevasta la turci, cum canta el, cum haleste la Crown Plazza, cum se tavaleste prin pat, cum compune muzica aia de dragoste plangareata, ce nazuri fac plozii. Termini cu asta si dai la sport: acolo, abia ridicat din pamant, de Vito Minune si Copil, pe numele lui romanesc Adi, se lupta sa dea cu piciorul intr-o minge, spre delirul a mii de fani, aoleu, ce de admiratori, care se intind disperati, sa ia un autograf. Ca nu conteaza: nici el nu stie sa scrie, nici ei sa citeasca. Pe micul ecran se umfla sau se lateste, dupa caz, si Guta, al care a zis ca e turbo, bietul om, adica prescurtarea de la turbatul pe care-l baga el in ficatii romanilor care achita cablul nu sa-l auda cum se chinuie sa behaie prelung un amor pierdut. Aoleu, suparat, suparat e Doamne, suparat Costi ca n-are loc la Eurovision. Stai calm, ai loc in taxiuri, autobuze si microbuze. Noua din zece soferi au in torpedou casete cu manele. Si dau muzica tare, sa urle, sa se scuture masina, ca sa stie tara ca el, cu covrigul in mana, exista si e manelist. De-asta ii platesti biletul: leul si beleaua. Pardon – maneaua. Ai loc printre blocuri si numai noaptea, ai loc la discoteci, cu rachiul in cap si cutitul in mana. Daca nu te suna vecinul la usa, sa stii ca nu tipi destul de tare, fir-ar al dracu’ de necaz, ca d-asta e maneaua tare, sa te duca la nebuni, ca macar acolo scapi de ele.
Ca nici cu altele n-avem rusine, bum-bum-bum, de rasuna peretii, „pe langa drum, pe langa gard”/ „nu degeaba-mi spune sefu’, la dusmani sa le iau chefu”/ „mi-ai luat inima cu tine, nu e bine, nu e bine” etc.
M.B.
