În ultima săptămână, Poliţia Municipiului Ploieşti a desfăşurat mai multe acţiuni pentru stoparea fenomenului cerşetoriei şi prostituţiei, manifestări în cadrul cărora poate fi inclusă şi prezenţa copiilor străzii, a spălătorilor de parbrize şi vânzătorilor ambulanţi care oferă spre vânzare diferite bunuri pe perioada staţionării autoturismelor la semafor.
Un alt aspect urmărit a fost depistarea şi sancţionarea conducătorilor atelajelor hipo care circulă pe străzile din municipiu, unde circulaţia este interzisă pentru astfel de vehicule.
În urma celor 3 acţiuni desfăşurate au fost obţinute următoarele rezultate:
– sancţiuni aplicate pentru cerşetorie, „parbrizari”şi prostituţie = 33
– sancţiuni comercianţi ambulanţi = 23
– căruţaşi sancţionaţi = 10
– total sancţiuni aplicate = 131, în valoare de 32.277 lei.
În această perioadă, efectivul Biroului de Investigaţii Criminale a organizat şi efectuat 6 acţiuni în sistem integrat, la care au participat şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, Poliţiei Locale Ploieşti şi R.A.T.P. Ploieşti.
Scopul acţiunii l-a constituit în principal prevenirea furturilor din buzunare care se comit în mijloacele de transport în comun, precum şi prinderea în flagrant a persoanelor care săvârşesc asemenea fapte.
Totodată, s-a urmărit şi depistarea persoanelor care comit fapte antisociale în mijloacele de transport în comun sau care provoacă distrugeri mobilierului sau mijloacelor de transport în comun.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.500 lei, totodată fiind constatată săvârşirea a două infracţiuni.
Aceste acţiuni vor fi continuate şi în perioada următoare, în vederea creşterii gradului de sgiuranţă publică în municipiului Ploieşti.
Exemplu:
În zilele de 25, respectiv 30.11.2011, au fost depistaţi I. Sile şi N. Sorin, care călătoreau cu mijloace de transport în comun, fiecare având asupra lui câte un cuţit.
Celor doi le-au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept al unei arme albe.
În acelaşi interval, poliţiştii Biroului Rutier Ploieşti au organizat şi executat 4 acţiuni pe raza municipiului Ploieşti:
– în zona centrală s-a acţionat pentru combaterea opririlor şi staţionărilor neregulamentare, ocazie cu care s-au aplicat 25 sancţiuni contravenţionale ;
– în zona Cartierului “Mihai Bravu” şi Cartierului „Dorobanţul”, s-a acţionat pentru combaterea neregulilor comise de către conducătorii de atelaje hipo, moto/motociclete/mopede, biciclete, auto înmatriculate în alte state, transport marfă şi persoane, ocazie cu care s-au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale din care : 5 sancţiuni conducătorilor de atelaje hipo, 4 sancţiuni conducătorilor de moto/mopede,biciclete, 5 sancţiuni pentru transport marfă şi persoane;
– pentru combaterea curselor ilegale au fost organizate două acţiuni, în zona „Sala Sporturilor”, B-dul Republicii-Cartier Albert, B-dul Bucureşti şi B-dul Petrolului, ocazie cu nu au fost constatate nereguli pe această linie.
O atenţie aparte a fost acordată combaterii neregulilor din domeniul circulaţiei rutiere, avându-se în vedere inclusiv vehiculele cu tracţiune animală cu impact negativ asupra securităţii rutiere, care pot obstrucţiona traficului auto şi pot constitui pericol pentru participanţii la trafic.
În acest sens, pentru neregulile constatate au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, totodată fiind luată măsura confiscării unui atelaj hipo.