Infiintat in anul 2006, la initiativa fostului international si campion national Robert Tvardochlib, Clubul Sportiv Videoclip Ploiesti reprezinta singura grupare prahoveana prezenta la nivelul diviziilor de volei de seniori din Romania. Dupa cinci ani de la infiintare, echipa ploiesteana a avut, pana acum, cel mai bun sezon al sau, ocupand, la un moment dat, chiar pozitia a treia in clasamentul Diviziei A2, Seria Est, fiind invinsa doar de primele doua formatii ale ierarhiei.
„Avem copii foarte buni, talentati, care pot ajunge la performante. Dar, daca nu vom putea sa le oferim ceva, atunci ii vom pierde, asa cum s-a mai intamplat si in trecut cu alti jucatori cu potential”, ne-a marturisit antrenorul Robert Tvardochlib.
In mod paradoxal, in ciuda rezultatelor bune inregistrate in acest sezon, din punct de vedere financiar, echipa prahoveana o duce foarte rau, fiind in pericol de a se retrage din campionat. „Pana acum, echipa a mai functionat numai datorita banilor investiti de mine si de cativa prieteni, suma primita de la municipalitate fiind prea mica pentru a putea acoperi cheltuielile unui sezon intreg in campionat. In momentul actual, nici macar nu stiu daca vom putea incheia acest an competitional”, a mai adaugat presedintele clubului ploiestean.
Inaintea disputarii ultimului meci din acest an, sambata, in deplasare, la CSM Suceava, formatia de pe prima pozitie a ierarhiei, CS Videoclip Ploiesti, ocupa locul al patrulea in clasament, cu 13 puncte, avand patru victorii obtinute si o infrangere la limita, in cinci seturi, la Buzau.
„Avem jucatori de perspectiva, dar inca nu au experienta necesara pentru a face fata la acest nivel un sezon intreg. Totusi, ca rezultate, mai mult de atat nu puteam obtine in conditiile actuale”, ne-a mai spus Robert Tvardochlib.
Dupa meciul de la Suceava, CS Videoclip mai are de disputat doua partide in prima faza a campionatului, urmand sa primeasca replica formatiilor CSV Dacia Buzau si CSS 3 Steaua Bucuresti.
Petre APOSTOL