Astăzi a avut loc extragerea căştigătorilor pentru ediţia a opta a tombolei Protejează Natura organizată de Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti. De data aceasta numărul participanţilor a fost mult redus. La fel ca şi cantitatea de deşeuri de echipamnete electrice şi electronice colectate la centrul din Ploieşti. Astfel în luna ianuarie au fost adunate în jur de 1.000 de kilograme de DEE-uri, iar în februarie, doar 100. Aşa se face că în cadrul tombolei de astăzi au fost acordate doar patru premii, însă mai valoroase. Surprinzător a fost că trei dintre câştigătoarele concursului sunt studente. Ploieştenii sunt invitaţi din să scape de aparatele electrice şi electronice vechi şi în acest final de săptămână. Vineri şi sâmbătă va avea loc o nouă ediţie a campaniei Marea Debarasare.