Accident tragic in aceasta dupa-amiaza pe Soseaua de Centura a Ploiestiului, in satul Tantareni. Un copil de 5 ani si-a pierdut viata dupa ce masina in care se afla a intrat pe contrasens si s-a izbit de un TIR.
Accidentul s-a produs în această după-amiază, pe DN1B, în apropiere de Blejoi. Șoferul unui Matiz fie a adormit la volan, fie i s-a făcut rău. A intrat pe contrasens, unde a lovit un Logan, iar apoi s-a izbit de un TIR, care venea din sens opus. Fetița de 5 ani, pe care bărbatul, angajat la firma tatălui micuței, o ducea acasă de la grădiniță a murit în urma impactului.
Traficul între Blejoi și Ploiești a fost blocat timp de aproape o oră. Șoferul autoturismului a fost trasportat în stare foarte gravă la Spitalul de Urgență, însă medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.